Raportul Constient- Subconstient-Inconstient in Sistemul Psihic Uman.Teorii
asupra inconstientului si constiintei.
Sistemul psihic uman
este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si
reglatorii, ce se aflã în interactiune, activeazã simultan si sunt dispuse
ierarhic pe 3 niveluri: constient, subconstient si inconstient.
CONSTIINTA este una
dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului,
cand afirmata, cand negata cu vehementa.
-pentru introspectionisti toata viata psihica
este constienta;
-pentru behavioristi constienta nu are nici o
insemnatate si este eliminata din psihologie.
Asa incat, constiinta poate
fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient)
sau nimic
(psihologia fara constiinta).
Constiinta a fost:
· cand redusa la o simpa functie psihica
numita uneori ,,vigilenta”
· cand extinsa pana la pierderea in
generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu G reflexiva si critica, cu Eul
si personalitatea, cu praxisul si etica vointei.
· a fost socotita un epifenomen, un reflex
intamplator, o abstractie care poate fi sustrasa vietii psihice sau adaugata
masinilor electronice
· abandonata in reteaua relatiilor
existentiale sau a structurilor interpersonale.
Aceasta a permis
proliferarea perspectivelor de abordare si definire a ei.
Dificultatea definirii
constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se
manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.
Dificultatea
definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.
definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.
O sistematizare a celor mai
semnificative definitii ale constiintei formulate in perioada de inceput a
psihologiei se regaseste in lucrarea lui Vasile Pavelcu ,,Constiinta si
inconstient”.
· a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii.
,,A fi constient inseamna a gandi” (SPENCER, 1875)
,,Cuvantul constiinta se
refera la susceptibilitatea pe care o au partile experientei de a fi puse in
relatie si cunoscute.” (JAMES, 1906)
WUNDT: concepea constiinta ca o ,,sinteza creatoare”
· a fi constient inseama a te putea autosupraveghea.
,,A fi constient inseamna
a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a
constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate….Constiinta este
un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni.” (JANET,
1928)
· a fi constient inseamna a te adapta suplu la noile solicitari.
,,Fara o activa adaptare la
obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce
constiinta.” (WALLON, 1924)
Toate aceste definitii pun in evidenta implicit sau explicit, si functiile constiintei ®relatia
®
sinteza
®
autosupravegherea
®
adaptarea
Numai ca fiecare dintre ele, dupa cum spunea Pavelcu, sunt limitate.
Primele 3 pacatuiesc prin
ingustarea nepermisa a notiunii de constiinta, redusa fie la gandire sau la un
alt aspect al ei (sinteza), fie la limbaj; ultima largeste extrem de mult sfera
notiunii de constiinta aceasta aparand ca fiind identificata cu inteligenta,
definita in acelasi mod.
Ar fi mai nimerit, spunea
Pavelcu, sa interpretam constiinta ca o activitate de intelegere, pentru ca
rolul ei este de a avea intelesuri, de a integra un fenomen intr-un sistem de
relatii, de a realiza scindari, diferentieri, opozitii inlauntrul
continuturilor, la inceput omogene, pentru a ajunge, in final, la noi sinteze.
Mai productiva ar fi
conceperea constiintei ca o functie de supraveghere in loc de
autosupraveghere. Viata nostra psihica cuprinde ambele sisteme (Eu si Lumea)
intr-un singur act savarsit sub supraveghere.
Constiinta trebuie
interpretata nu in termenii generali ai adaprarii, ci ca fiind o anumita
adaptare, deoarece ea intervine doar atunci cand este necesara o
adaptare superioara pe planul intelegerii.
Constiinta este
o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative,
intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre
individ si mediu.
Contributiile
cu privire la definirea constiintei in per. anilor ‘40-’60 sunt destul de
numeroase.Una dintre ele ne retine atentia. Este vorba despre opera filosofico-psihologica
si psihopatologica a lui Henri Ey.
Raspunsurile la
intrebarea ,,ce inseamna a fi constient?” evidentiaza, dupa Ey, pe langa
functiile constiintei, si 2 modalitati mai generale, teoretico-metodologice de
abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta
fenomenologiei.
® Psihologia functionala descompune constiinta in mecanismele partiale ale memoriei, perceptiei,
schemelor intelectuale si verbale. A fi constient ar fi un atribut distribuit
tuturor aspectelor vietii psihicesau doar unora dintre acestea.
® Fenomenologia descrie
nu doar fluxul international, aparitiile, dezvoltarile si complexitatea
,,trairilor”, ci si toate modurile-de-a-fi in lume (intalnirea Eului cu un alt
Eu, alteritatea Eului, problematica etica si istorica a omului) ajungand in
cele din urma la absorbtia constiintei in generalitatea Destinului, Ratiunii,
Praxisului.
H. EY: In
realitate nici unul, nici altul dintre ele nu este corect, deoarece nu pp. din
pricipiu ,,ideea unei organizari proprii a vietii noastre psihice, primul punct
de vedere fiind indiferent fata de articularea partilor la care el ne conduce
(constiinta este o totalitate abstracta), iar al doilea opunandu-se oricarei
inradacinari a constiintei in corp (constiinta nu este un fenomen natural).”
Iata de ce, EY
propune o definire complexa a constiintei asigurand astfel unitatea si
eterogenitatea fenomenelor de constiinta.
,,A fi
constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o
in universalitatea stiintei ei. Cu alte cuvinte, constiinta trebuie descrisa ca
o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii
si cu lumea.”
Contributiile
cu privire la definirea constiintei dupa
anii ’70, se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale
constiintei.
Jean Piaget descrie constiinta ca pe o ,,acompaniatoare” a
actiunilor, diferentiind o ,,constiinta
in act” (cunoastere anterioara prizei de constiinta) de constiinta reflexiva (echivalenta cu
ceea ce el numea ,,priza de constiinta”).
Dupa Piaget
priza de constiinta inseamna o noua elaborare a cunostintelor prin trecerea de
la un plan psihologic la altul (din planul actiunii in cel al reprezentarii, de
la cel al reprezentarii concrete la cel al reprezentarilor formale).
Alti autori pun
accentul pe simtire si afectivitate:
Humphrey :,,A fi constient inseamna in mod esential a avea
senzatii: adica a avea reprezentari mentale incarcate de afectivitate a ceva ce
mi se intampla aici si acum”
Cei mai multi autori pornind de la premisa ca
prin constiinta individul se raporteaza la ceva din afara sa, el fiind
,,constient de…”, postuleaza intentionalitatea
ca una dintre caracteristicile esentiale ale constiintei.
Pacherie vorbeste despre ,,psihologia intentionala”, “acte intentionale”.
ZLATE defineste
constiinta ca o « forma superioara
de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a
tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza
raportarea/adaptarea continua a
individului de la mediul natural si social »
Astfel :
- se specifica
ca sfera constiintei nu se suprapune peste sfera psihicului; constiinta este
doar o parte a psihicului, cea mai importanta;
- subliniaza functia generala a constiintei (integrarea
activ-subiectiva);
- precizeaza finalitatea constiintei (adaptarea la mediu).
Etimologia cuvantului (con-scientia; con-science,
so-znanie) arata ca organizarea constienta este o reflectare cu stiinta,
adica acea reflectare in care individul dispune de o serie de informatii ce pot
fi utilizate in vederea descifrarii, intelegerii si interpretarii unui nou
obiect, fenomen, eveniment.
Sub raport
psihologic, omul isi da seama de ,,ceva” anume si il reproduce
in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii.
In
virtutea experientei anterioare obiectul are un ecou informational in subiect,
in sensul ca este constientizat aproape imediat.
Reflectarea constienta pp. includerea particularului in
general si identificarea generalului in particular.
Aceasta particularitate evidentiaza functia informational-cognitiva a
constiintei.
Prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectarea constienta care este o reflectare cu scop sau orientata spre scop.
Reflectarea cu scop indica functia
finalista a constiintei.
Scopurile se stabilesc
inainte de desfasurarea activitatii, actiunii. Omul, prin constiinta, are
capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili mintal
inainte realiza in forma sa concreta.
Constiinta este deci o reflectare anticipativa a
realitatii, prin acesta deosebirea dintre om si animal fiind fundamentala.
O asemenea caracteristica a organizarii constiente evidentiaza functia
ei anticipativ-predictiva.
Dar pentru a realiza
ceva este necesara si organizarea mintala a activitatii, adica fragmentarea ei
in elemente componente, stabilirea succesiunii desfasurarii si realizarii lor,
a ierarhiei lor, stabilirea locului activitatii respective in raport cu alte
activitati anterioare sau care urmeaza a fi initiate.
Toate acestea reliefeaza o alta
particularitate a organizarii constiente si anume caracterul ei planificat, care
exprima functia reglatoare a constiintei.
Omul nu re-produce realitatea in
sine doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta
necesitatilor sale, ceea ce desemneaza caracterul creator al constiintei,
implicit functia sa creativ-proiectiva.
Functia indispensabla, dar nu
suficienta, pentru asigurarea continuitatii vietii sufletesti este memoria
(memoria de noi insine). Orice eu are o dimensiune istorica (omul este un
sistem istoricizat) el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana la
momentul prezent.
A doua functie necesara pentru
asigurarea si pastrarea identitatii trebuie considerata rationamentul-
rationamentul de noi insine. Rationalitatea este desprinsa ca etapa si nivel
integrative specific al devenirii constiintei de sine. Unitatea eului nu poate
fi oferita decat de o judecata de identitate care sa demonstreze ca atat
schimbarile cat si constantele apartin aceleiasi individualitati.
Particularitatile
organizarii constiente demonstreaza complexitatea acesteia, caracterul ei
specific uman.
In realizarea acestor
particularitati intervin aproape toate procesele psihice (procesele cognitive,
planul afectiv-motivational, imaginatia creatoare).
Numai interactiunea si
interdependenta acestora, integrarea unora in altele genereaza efectul de
constiinta.
SUBCONSTIENTUL
reprezinta una dintre ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi
nici ignorata, nici redusa sau identificata cu alte iposteze ale acestuia.
Subconstientul dispune
nu numai de continuturi specifice, ci de mecanisme si finalitati proprii.
Intelegerea acestora a
parcurs o serie de etape.
In prima etapa cei mai
multi autori concep subcs. ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce
cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se
desfasoara in afara controlului constient.
El este rezervorul unde
se conserva toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au
realizat cu efort, dar care se afla
intr-o stare latenta, de virtualitate psihica putand insa sa redevina oricand
active, sa paseasca pragul constiintei.
Ribot a definit subcs. drept o ,,constiinta
stinsa”.
Se remarca definirea
subcs. pornind de la constiinta.
Janet si Pierce spuneau:
,,constientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea
centrala”.
S-a acreditat si ideea
ca desi amplasat intre constient si inconstient, subcs. este orientat mai mult
spre constiinta.
El nu este total obscur,
ci pp. un anumit grad de transparenta putand fi considerat de aceea o
,,constiinta implicita”.
Aceasta la determinat pe
Freud sa respinga subcs., desi intr-o prima faza a activitatii sale la folosit
pentru a desemna prin el inconstientul.
Argumentul adus de Freud
era urmatorul: subcs. sugereaza existenta unei alte constiinte, ,,ca sa spunem
asa subterana”, a unei ,,constiinte secunde” care, oricat de atenuata ar fi ,
ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient.
Cu alte cuvinte, intre
inconstient si subcs, nu ar exista o diferenta calitativa.
Consecinta extrema a
unui asemenea conceptii o reprezinta excluderea subcs. ca nivel de sine
statator din structura psihicului.
.Constientizandu-se
caracterul limitat al definirii subcs., consecinta extrema antrenata de ea, s-a
trecut la elaborarea unei noi conceptii.
Henri Woallon pornind de
la premisa ca in viata psihica a individului constiinta este un moment foarte
fugitiv si foarte particular, o mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara
ei, isi punea urmatoarea intrebare: Cum sa ne reprezentam starile constiente?
A spune ca ele reproduc
sau perpetueaza starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea
constiintei ca fiind singura expresie a vietii psihice.
Ipoteza este arbitrara
si traduce o conceptie simplista asupravietii psihice: subcs. este un mediu
inert unde se adapostesc perceptiile resimtite pana in momentul in care trebuie
evocate din nou printr-o atractie a constiintei.
Este adevarat ca starile
de constiinta ale individului subzida in subcs. dar nu sub forma unei gravuri
clasate printre multe altele.
Dimpotriva, starile
subcs. se modifica, deoarece cauzele de care dispun nu sunt date o data pentru
totdeauna si pentru toti indivizii.
Ele se modifica datorita
faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca.
Subcs. este definit ca o ,,cerebratie
latenta” ce are loc ,,sub simplicitatea aparenta a perceptiilor”.
Se surprinde:
-caracterul dinamic al subcs.
-se contureaza mai
pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct atat de
constient, cat si de inconstient
Dupa Golu subconstientul este definit prin continutul
memoriei de lunga durata, care nu se afla antrenat in momentul dat in fluxul
operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat in situatii adecvate.
El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stari de set
(montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive.
Cea
mai mare parte a elementelor componente ale sale se afla in stare latenta,
alcatuind rezervorul activitatii constiente curente. Active si realizabile in
comportament in afara campului constiintei sunt doar automatismele,
deprinderile, obisnuintele.
Chiar constinutul latent al
subconstientului intra in structura starii de pregatire psihica generala a
subiectului, influentand pozitiv sau negativ desfasurarea proceselor psihice
constiente, de la perceptie pana la gandire.
Ar fi incorent sa reducem
constinutul subconstientului exclusiv la informatiile, experientele si actele
care provin din constiinta ; el in mod firesc comunica si cu
inconstientul, incorporand o serie de elemente ale acestuia.
Argumentul principal in sprijinul acestei
afirmatii il constituie comportamentele finaliste, al caror motiv ramane
neconstientizat.
Automatismele se declanseaza si
se sustin prin actiunea pulsiunilor si tendintelor inconstientului.
Principiul activismului si
dinamicitatii se aplica si organizarii subconstientului. El nu trebuie vazut ca
o entitate statica si pietrificata, lipsit de miscare interioara, ci dimpotriva
ca o organizare dinamica in cadrul careia se produc reasezari, rearticulari si
reevaluari ale elementelor componente si chiar prin programe pentru
activitatile constiente viitoare.
O latura concreta a dinamismului intern al
subconstientului o constituie fenomenele de reminiscenta, de reproducere
selectiva si de reproducere fabulatorie a acestor informatii, evenimente sau
experiente anterioare.
Subconstientul poseda o anumita autonomie
functionala, el dispunanad de mecanisme proprii de autointretinere si
autoconservare.
Aceste mecanisme sunt stimulate
de sus, prin fluxurile constiintei, in stare de veghe si de activitate
orientata spre scop, si de jos, prin fluxurile inconstientului, in stare de
somn sau de constiinta confuza, ce caracterizeaza starile de ebrietate si cele
provocate de narcotice.
Visele, desi au punctul de
pornire in inconstient, ele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera
subconstientului, si anume, in etajul superior al acestuia, ceea ce face
posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire.
Importanta subconctientului nu o
putem subestima, fiind greu de imaginat existenta psihica normala a omului fara
prezenta si functionalitatea lui.
In primul rand el asigura continuitatea in timp a
eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de
sine a trecutului, prezentului si viitorului. In cazurile amneziilor totale
anterograde sau retrograde, identitatea de sine este puternic alterata,
relationarea subiectului cu lumea fiind profund perturbata.
In al doilea rand
subconstientul da sens adaptativ invatarii permitand stocarea informatiei si
experientei pentru uzul ulterior. In desfasurarea oricarui proces
constient, chiar daca el este provocat si se raporteaza la un obiect sau la o
situatie externa conctreta, subconstientul se conecteaza in mod neconditionat
la experienta anterioara, atat in forma operatiilor cat si a modelelor
informationale-imagistice sau conceptuale.
In al treilea rand,
subconstientul asigura consistenta interna a constiintei, durabilitatea ei
in timp. In afara aportului sau, constiinta s-ar reduce la o simpla
succesiune a clipelor, a continuturilor senzatiilor si perceptiilor imediate,
devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva. Mentinerea in
stare optima a cadrelor de referinta ale constiintei reclama permanenta
comunicare senzoriala. Subconstientul este indispensabil pentru desfasurarea
unei activitati mintale constiente independente, adica in absenta influentei
directe a obiectelor sau fenomenelor externe.
INCONSTIENTUL constituie cel
mai controversat nivel de organizare a vietii psihice, in legatura cu care
pozitiile de negare sau de afirmare abunda in literatura de specialitate.
Afirmarea
inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care a
elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul
inconstientului in viata psihica a individului.
Investigatiile
si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de ,,lansarea”
filosofica a notiunii respective de catre marii metafizicienii germani din
epoca postkantiana (Schelling, Hegel, Schopenhauer).
,,Filosofia
inconstientului” (Hartman) a creat o ambianta favorabila recunoasterii
inconstientului.
De
asemenea, cercetarile experimentale efectuate dupa 1880 de scoala de la
Salpetriere (Charcot) sau de cea de la Nancy (Berheim) au constituit solul
fertil in care si-a infipt radacinile, mai tarziu, psihanaliza.
Freud
va fi cel care va da o definire si o fundamentare stiintefica inconstientului.
Zlate
considera ca principalele merite ale lui Freud in investigarea inconstientului
sunt:
§ descoperirea unui inc. dinamic, conflictual
si tensional, corelativ procesului refularii;
§ trecerea de la interpretarea inc. ca substantiv
ce desemneaza faptele mintale refulate la interpretarea lui ca adjectiv,
ca o calitate
psihica, ceea ce inseamna ca propietatea, “calitatea” de a fi
inconstiente o au nu numai amintirile, ci si mecanismene de refulare sau ceea
ce porneste de la Supraeu;
§ multiplicarea zonelor ce se sustrag
constiintei, Freud vorbind, practic, despre existenta a 3 tipuri de inconstient
(Sinele sau inc. propriu-zis; o parte a Eului; Supraeul- primul reprezentand
inc. refulat, celelalte 2 inc. nerefulat );
§ considerarea inc. ca fiind profund, abisal,
si nu doar un simplu ,,automatism psihic”, cum aparea el la Janet.
In
jurul conceptiei lui Freud asupra inc. s-a pastrat multa vreme tacere. Cu timpul insa, ea trezeste
curiozitatea si interesul medicilor si al psihologilor. Bleuler si Jung, Sandor
Ferenczi, Ernest Jones incep sa utilizeze metodele lui Freud.
In
1910 lua fiinta Asociatia Psihanalitica Internationala, al carei presedinte a
fost la inceput Jung.
Incepe
sa se contereze si primele dizidente ceea ce face ca cercetarile asupra inc. sa
intre intr-o noua etapa, pe care am putea-o denumi postfreudiana.
Pentru
Adler, psihismul inc. este determinat de vointa de putere si de sentimentul de
inferioritate acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale unor deficiente
fizice, fie ale inferioritatii reale sau pp. ale Eului.
Omul
dispune de o tendinta importanta de superioritate, asa incat dezvoltarea lui
psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inc. intre o tendinta negativa
(sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de
superioritate), aceasta din urma fiind orientata spre compensare.
In
conceptia lui Adler, compensarea joaca acelasi rol pe care il avea refularea la
Freud.
Adler
cade in aceeasi greseala ca si Freud: absolutizarea acestui mecanism.
In
realitate, ambele mecanisme pot fi la fel de utile pentru viata psihica a
individului.
Jung,
influentat de Adler, largeste sfera notiunii de inc. individual considerand
libidoul ca fiind, pe de o parte constituit din ansamblul instinctelor
dominante, inclusiv instinctul de putere, iar pe de alta parte ca fiind
orientat in 2 directii opuse: centriped si centrifug, spre sine si spre lume,
conform celor 2 orientari ale P – extraversiune si introversiune.
Jung
introduce conceptul de inc. colectiv interpretat ca o zona profunda
nonindividuala, supraindividuala a psihicului.
Inc.
colectiv contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde ale inc.
numite de Jung – arhetipuri – si ofera individului posibilitatea de a avea
acces la ,,sufletul istoriei colective” sau la Dumnezeu si Diavol.
Cand
vorbea de inc. colectiv, Freud avea in vedere existenta in inc. fiecarui
individ a unor elemente ce se regasesc in orice inc. (complexul lui Oedip).
La
Jung, inc. colectiv este preexistent individului, acesta din urma nascandu-se
cu el.
Melanie
Klain, Anna Freud, Daniel Lagache, Jacques Lacan au adus contributii importante
in teoria inc.
Didier
Anzieu a introdus conceptul de inc. de grup., dupa opinia lui grupul dand
ocazia membrilor sai de a trai inc. in realizarea proiectelor refulate.
Pages
extinde inc. nu numai la grupuri ci si la organizatii, vorbind despre un inc.
colectiv.
Francoise
Dalto propune o tratare a inc. dintr-o perspectiva foarte extinsa.
Mai
recent, in Franta a inceput sa prinda contur o psihologie sociala clinica de
inspiratie psihanalitica.
Totusi
din diversitatea lor cercetarile psihanalitice exprima dificultatea conceperii
intr-o maniera unitara a inc.
Freud
a definit inc. intr-o maniera
restrictiva si exclusivista, considerandu-l doar rezervorul tendintelor
infranate, inabusite, refulate, frustrate.
Inc.
este cel care exprima lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate, visele, etc.
Alti
autori definesc inc. dintr-o maniera
negativa, insistand mai mult asupra rolului sau in ansamblul
vietii psihice.
Inc.
apare ca haos, ca irational cu efecte dezorganizatoare si inhibitive asupra
vietii psihice, ca tinand chiar de patologia mintala.
Psihologia
contemporana difineste inc. intr-o maniera
extensiva si pozitiva ca fiind o formatiune
psihica ce cuprinde tentintele ascunse, conflictele emotionale generate de
resorturile intime ale personalitatii.
Inc.
este diferit in manifestarile sale. Foarte curand a inceput sa se vorbeasca de
variate tipuri sau moduri de inc.
Pentru
Freud, importanta cea mai mare o are inconstientul individual, cel colectiv
constituind o platforma mai mult sau mai putin neutral; in schimb, pentru
C.Jung, rolul active si determinant in dinamica personalitatii il joaca
inconstientul colectiv, la a carui analiza de structura si continut el si-a
adus o contributie decisive.
Inconstientul
colectiv este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si
executiv – instrumental, constituite in cursul evolutiei istorice a speciei
umane si conservate in straturile
profunde ale memoriei
,,Inc.
colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia
omenirii, care renaste mereu, in fiecare
structura cerebrala individuala”.
Inc. colectiv este un strat abisal al
structurii psihice, o alta lume dupa cum spune Jung, o lume in oglinda care se
contrapune imaginii noastre constiente, momentane, despre lume. Intr-un fel el
este o imagine eterna, spre deosebire de constient, care apare ca un fenomen
efemer, deoarece produce toate
adaptarile si orientarile momentane.
Continuturile autentice al inc. colectiv sunt
reprezentate de ceea ce Jung a numit la inceput ,,imagini primordiale”, iar mai
tarziu arhetipuri.
Arhetipurile sunt ,,structuri psihice identice, comune
tuturor”, constituind ,,mostenirea arhaica a umanitatii:.
Ele
nu sunt structuri pur psihice, ci structuri functionale duale: structuri
psihice si structuri nervoase.
Inc.
colectiv initiaza, controleaza si mijloceste trairile si manifestarile
comportamentale tipice tuturor oamenilor, indiferent de epoca istorica,
localizare geografica, clasa sociala, nationalitate.
Imaginea
inconstienta (arhetipul) dispune de o energie proprie, datorita careia el poate
,,exercita puternice influenta psihice care nu se manifesta deschis la
suprafata lumii, dar actioneaza cu atat mai puternic din interior, din
intuneric, asupra noastra, fiind invizibile pentru cel care nu supune indeajuns
criticii imaginea sa momentana asupra lumii, ramanadu-si astfel, chiar siesi
ascuns”
Inc.
colectiv mijloceste realizarea ,,lumii unitare” a psihicului uman, si prin
faptul ca este depozitarul experientei cumulate a stramosilor nostrii,
actioneaza ca un ghid si este esential pentru supravietuire.
Inconstientul
individual, asa cum a fost el analizat de S. Freud, se compune din doua
segmente, cu continut si rol diferite in dinamica sistemului personalitatii, si
anume:inconstientul primar,innascut, si inconstientul secundar, dobandit.
Primul este legat si exprima natura biologica a
omului. El include tendintele,pulsiunile, si instinctele primare, legate de
asigurarea supravietuirii si echilibrului fiziologic al organismului. Este
structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor
interne de tensiune si frustratie. In centrul tuturor elementelor componente,
Freud a asezat instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului. In sfera
inconstientului primar se mai includ: starile onirice (visele care acompaniaza
somnul), lapsusurile, inversiunile si aglutinarile verbale, actele ratate.
In sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei sinelui.
Inconstientul secundar este format, cu precadere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socioculturala a comportamentelor generate de motivatia bazala si care se integreaza ca frane interne, cu functionare automata. Inconstientul dobandit este “constiinta morala a societatii”, codificata in forma unui mecanism de autocenzura.
In sistemul personalitatii, el corespunde instantei Supra-Eului. Conflictul dintre sine si Supra-Eu are un caracter permanent, solutionarea lui facand necesara formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.
In sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei sinelui.
Inconstientul secundar este format, cu precadere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socioculturala a comportamentelor generate de motivatia bazala si care se integreaza ca frane interne, cu functionare automata. Inconstientul dobandit este “constiinta morala a societatii”, codificata in forma unui mecanism de autocenzura.
In sistemul personalitatii, el corespunde instantei Supra-Eului. Conflictul dintre sine si Supra-Eu are un caracter permanent, solutionarea lui facand necesara formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.
Între cele
trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii
dinamice de implicatie în însãsi structura fiintei noastre constiente.
Inconstientul nici nu poate exista fãrã structura constiintei cu care este
cosubstantial. Henry Ey în acest sens
sustine cã raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de
subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteazã miscarea de ascensiune
a devenirii constiente.
Interactiunile si acomodãrile între
nivelurile functional-dinamice ale activitãtii psihice nu trebuie sã eludeze cã
legile de organizare ale constientului si inconstientului sunt radical
deosebite, ceea ce se exprimã în bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din
poli dominat de rationalul obiectiv, celãlalt de psihismul bazal, profund
subiectiv.
Comments
Post a Comment