Henri Wallon

Henri Wallon(1879-1962).

Psiholog  francez

S-a ocupat de partea patologica a constiintei

 Fost elev al Scolii Normale Superioare, i-si ia licenta in filosofie (1902), obtine gradul de doctor in medicina (1908) cu teza delirul persecutiei (1909),  publica o teza de doctorat in litere, Copilul terbulent (1925) si fondeaza laboratorul de psihologie a copilului, pe care il va conduce timp de un sfert de secol. Impreuna cu P.Langevin, pregateste un proect de reforma a invatamantului care va inspira reformele ce aveau sa urmeze. A manuit cu multa competenta in analiza psihologica metoda dialectica, fapt prin care s-a indepartat de modul in care au privit copilul O.Decroly, M. Montessori si chiar J.Piaget, el nefiind un psiholog al copilariei ci al copilului ce va devenii om, interesat fiind de geneza functiilor si caracteristicilor psihice din copilarie pe plan afectivo-social. A studiat in mod deosebit structurile si leziunile sistemului nervos al copiilor debili mintali, sau motori, sau cu anumite infirmitati neuropsihice (1903-1910) Sistemul sau de lucru a fost cel al comparatiei pentru a ajunge la explicarea fenomenului uman.

H. Wallon, R. Zazzoși Ph. Malrieu au propus o periodizare a dezvoltării psihice a copilului care poate fi prezentată în modul următor :

Prima etapă

(0 – 6/7 luni) este perioada formării la copil a primelor mijloace emoţionale de comunicare cu omul matur. În primele 2 luni de viaţă adultul este prezent ca un excitant condiţionat al unui număr limitat de reacţii emoţionale ale pruncului. Aproximativ la luna a treia de viaţă adultul devine factor de semnificaţie emoţională generalizată. Copilul începe a avea trebuinţa ca omul matur să fie prezent alături de sine în afara situaţiilor organice. Pe baza unei reacţii emoţionale pozitive generalizate la copil se formează o poziţie de un interes activ faţă de adult.

Etapa a doua

(6/7 – 12 luni) este perioada emoţional-motorie. La această vârsta comunicabilitatea copilului atinge un nivel maximal. În cadrul.Comunicării emoţionale iniţiativa trece de partea micuţului: el cere de la adulţi atenţie. Treptat copilul devine tot mai mult apt de a manipula cu stările emoţionale proprii, ceea ce este o argumentare în favoarea dezvoltării primelor premise ale controlului voluntar

Etapa a treia

(1 – 3 ani) se caracterizează prin mărirea independenţei,autonomiei copilului, care vrea să se asemene mai mult cu adultul. O semnificaţie deosebită revine în această perioadă activităţii practice cu obiectele. În acest timp micuţul imită omul matur datorită dezvoltării limbajului, mersului.Datorită acestei imitări,copilul se evidenţiază pe sine însuşi din anturajul social. Către vârsta de trei ani, după H. Wallon, copilul descoperă independenţa „Eu”– lui propriu.

Etapa a patra

Este numită personalism.Perioada dată(3 – 6/7 ani) începe cu desfăşurarea unui şir de conflicte. Este vorba despre desfăşurarea unei crize în dezvoltare (criza de la 3 ani–„Eu singur”) După această primă fază negativă urmează faza pozitivă a personalismului, care, la rândul său ,se subîmparte în două perioade. Prima perioadă(începând cu vârsta de 4 ani) se caracterizează printr-o graţie în comportare. Copilul devine pentru sine obiect de cercetare.Însă, copilul este orientat tot timpul la atitudinea omului matur faţă de sine. În perioadaa doua este caracteristică dorinţa copilului de a-i imita pe alţii.

Etapa a cincea

(7– 14 ani) – procesul dezvoltării personalităţii, după părerea lui Wallon, pare cu mult mai sărac. Copilul este mai mult orientat la mediul extern. Însuşind experienţa social. O importanţă mare înaceasa perioadă au colectivele de copii, care determină formarea personalităţii. În decursul acestor ani copilul depinde multe situaţii şi relaţii sociale, de  parcă el s-a acomodat bine la acest mediu.După această perioadă liniştită urmează o nouăcriză în dezvoltare, care începe o dată cu maturizarea sexuală.

Henri Wallon subliniază rolul societații în dezvoltarea proceselor mintale, intelectuale  ale copilului. Personalitatea copilului este modelată de către societatea care îl înconjoară. El a lucrat pentru a stabili legătură între psihologie și marxism. Henri a înteles relația între dezvoltarea copilului și societații în care subiectul era supus diferitor stimuli, subiectul umna era abordat nu ca un fenomen izolat, ci ca un tot întreg.

Piaget și Wallon  deseori discutau tematica ideilor sale, Piaget încerca să găseasca un echilibru între ideile sale și a lui Wallon. În timp ce Wallon considera că este mai important sublinierea diferențelor între teorii.

În timp ce Piaget încerca să găseasca structuri logice în dezvoltarea copilului, care subliniază trecerea continuă de la o etapă la alta, Wallon sublinia importanța relațiilor umane în dezvoltarea copilului. Wallon susținea că există o unitate nu numai între etape, dar, de asemenea, în cadrul fiecărei etape în sine. Pentru Wallon Piaget era doar un focar de idei și numai, dîndui o caracteristică ca fiind o interpretație a ideilor individualiste și egoiste a lui Rousseau, unde practica sociala este apreciată negativ.

Practica lui Wallon are mult în comun cu ideile lui Vigotsky, ambii fiind influențați de marxism și utilizau materialismului dialectic pe parcursul activității lor. Wallon, ca și Vigotsky, punea un accent puternic pe rolul limbajului ca factor a dezvoltarii copilului

Henry oferă cititorului o idee importantă a ceea ce o psihologie marxistă ar putea arata ca. O psihologie unde nu putem înțelege geneza individului fără a pune un puternic accent pe formele sociale și culturale, care face posibil acest lucru.